Recenzie "Am scris noaptea în jurnal" de Veera Hiranandani - India anului 1947/ Books

   Am senzaţia că am ajuns să vă vorbesc aici doar de cărţi ce sunt departe de zona mea de confort. Adică, câte luni au trecut de la ultimul roman de dragoste prezentat pe blog? Dacă nici măcar eu nu ştiu, atunci singurul răspuns logic ar fi "multe". Hmm, trebuie să remediez acest aspect, dar luna viitoare, pentru că acum tot pe ceva mai diferit m-am băgat. 
  Romanul "Am scris noaptea în jurnal" cred că poate fi încadrat la ficţiune istorică, dar sub forma unui jurnal. Noutatea la mine tocmai partea de jurnal a fost, pentru că ficţiune istorică am mai citit, în mod special, am citit-o pe Ruta Sepetys. 
  De la nazism, războaie mondiale, Hitler şi Stalin pe care i-am întălnit la Ruta, Veera ne duce pe meleaguri îndepărtate ale continentului Asiatic, mai exact în India anului 1947 sau mai bine spus, ne transportă la momentul în care ţara s-a divizat în două odată cu dispariţia ocupaţiei britanice. De ce s-a divizat ţara când ar fi trebuit să fie zi sărbătoare? Datorită religiilor. 
  Cât britanici au condus India, musulmanii şi hinduşii convieţuiau, dar când s-a produs eliberarea ţării, reprezentanţii cei mai puternici ai religiilor au considerat că trebuie să existe două ţări diferite pentru cele două religii. Astfel a apărut Pakistanul pentru musulmani, fiind o parte a vechii Indii, şi India, ţara de astăzi, pentru hinduşi.

"- India se va elibera în curând de sub dominația britanică, iar asta este foarte bine. Ne conduc de peste două sute de ani, discriminându-ne și umilindu-ne în propria țară. Se pare însă că patria noastră va fi împărțită în jumătate, ca o buturugă tăiată pe mijloc. Mirpur Khans nu se va mai afla în India. Ci într-o nouă țară ce se va numi Pakistan."

  Evident, de atunci şi până acum oamenii au ajuns din nou să convieţuiască împreună în ambele ţări indiferent de religie, dar atunci hinduşii au fost obligaţi să îşi părăsească casele şi să plece de pe teritoriul care devenise oficial Pakistan, obligaţi să se îndrepte spre Noua Indie, iar musulmanii invers. Oamenii au fost nevoiți să traverseze deşerturi, să supravieţuiască unui drum lung, uneroi fără mâncare sau apă, pentru că proviziile ori s-au terminat de mult, ori au fost furate de alții aflaţi în aceaşi situaţie, de viaţă şi de moarte. Religia în acel moment a divizat nu doar țara, ci și prieteni, rude și vecini, a cultivat ură, dispreț și dorință de moarte.
  Nisha era doar o copila de 12 ani atunci când separarea s-a produs. Aflată atunci pe teritoriul Pakistanului, era evident că familia ei nu mai putea sta mult, musulmanii îi vânau pentru ai alunga sau pentru ai ucide.
  Acţiunea este relatată prin prisma ei, dar sub forma unui jurnal în care aceasta scrie aproape zilnic, jurnal dedicat mamei sale decedate. Pe lângă toată situaţia tragică de a fi forţat să îţi părăseşti casa, prietenii şi viaţa, povestea mie personal mi-a insuflat constant o mare tristeţe din cauza legăturii dintre Nisha şi amintirea mamei sale sau cel puţin modul în care considera ea că a fost cândva femeia aceea.
  Nu s-au cunoscut niciodată, a murit la naştere, dar casa este plină de existența ei, iar pentru Nisha mai mult decât pentru oricine altcineva, mama ei este încă vie în amintirile ce ar fi putut exista. Jurnalul este locul în care copila poate improviza o comunicare intimă cu femeia ce a murit pentru a le da viață copiilor săi.
  Fiind vorba de perspectiva unui copil, romanul este deopotrivă inocent, prezentând tipicul curiozităţii şi al neînţelegeri deciziilor şi acţiunilor celor mari. 
  Nisha nu poate pricepe de ce oamenii care altădată luau masa împreună, acum îşi doresc moartea, nu înţelege de ce este alungată din oraşul ei, de ce trebuie să părăsească casa în care cândva a locuit mama sa şi de ce nu a rămas o singură Indie. Ea este genul de copil introvertit, tăcut, retras, dar foarte inteligent, ce şi-ar dori să poată da glas tuturor întrebărilor ce îi trec prin minte. Fratele ei geamăn pe de altă parte este dorinic să dea glas oricărui gând.

"Luna trecută, făceam cu toții parte din aceeași țară, oameni diferiți de toate neamurile și religiile, trăiam laolaltă. Acum trebuie să ne separăm și să ne urâm unii pe alții. Oare tata îl urăște în secret pe unchiul Rashid? Oare el ne urăște pe noi? Cum rămâne cu mine și cu Amil în toată această ură? Poți urâ pe cineva doar pe jumătate?"

  Totuși, pe bună dreptate. Lipsa unor explicații în fața copiilor nu a putut genera altceva decât neînțelegere, tristețe și revolta acestora. Tatăl lor nu a dat dovadă de prea multă încredere în capacitatea copiilor săi de a înțelege realitatea, preferând să le ofere răspunsuri vagi despre gravitatea situației și profitând de statutul de părinte, împărțind ordine în stânga și în dreapta. Nu spun că a fost un părinte rău, spun doar că m-a disperat atitudinea acestuia. Poate că erau copii, dar poate că nu ar fi comis unele greșeli dacă cineva le-ar fi răspuns la întrebări. Nisha cel puțin până la final de roman devine mult mai introvertită, temătoare și pustie, nu doar din cauza călătoriei, ci și a întrebărilor fără răspuns și ale celor ce nici măcar nu le-a mai putut da glas. 

"Poate că tata are dreptate. Nimeni n-ar fi avut de suferit dacă n-aș fi vorbit. Nici nu o voi mai face vreodată, mamă."
  Un aspect esențial așa ca pe final, pentru că nu mă mai lungesc tare mult, fiind o ficțiune istorică e evident că are la bază un fapt real, dar partea spectaculoasă și totodată emoționantă este că realitatea poveștii se trage din ceea ce au trăit tatăl și bunicii autoarei. Povestea Nishei este ficțiunea din roman, dar divizarea țării și a oamenilor în funcție de religie a fost reală, iar rudele Veerrei au trăit la acea vreme. Tatăl ei a fost stâlpul de susținere al poveștii sale, iar rezultatul vă spun sincer că este unul bun.
  Zona mea de confort e departe de ceea ce este romanul în cauză, dar îmi place să văd că atunci când mă avânt la ceva nou sau măcar mai diferit, în majoritatea cazurilor sunt plăcut surprinsă. Poate că pentru mine nu a fost un roman de 5 stele, ci doar de 4 (tatăl Nishei e vinovat de acel punct în minus) dar mi-a plăcut suficient de mult încât să vă pot spune că nu ar trebui trecut cu vederea nici de voi. Vă las aici și un link de unde îl puteți comanda și nu uitați, uneori istoria te poate surprinde și înseamnă mult mai mult decât ceea ce ți-au spus manualele de la școală. 




Comentarii

2021 Reading Challenge

2021 Reading Challenge
Daniela has read 6 books toward her goal of 25 books.
hide

Goodreads

Instagram