Recenzie "Unpregnant" de Jenni Hendriks & Ted Caplan / Books

  Încerc de 3 zile să mă pun pe treabă și să scriu această recenzie, dar nu știu ce doamne s-a întâmplat în univers că așa s-a mai spart conducta la seriale din primele zile ale anului. Deja am stat cu ochii bulbucați în ecran la 11 episoade - cred - din 3 seriale diferite, asta însemnând tot atâtea ore. Să mai pun la socoteală și vreo 2 filme văzute în același timp? Bine, hai că unul dintre ele se leagă și de articolul de astăzi.
  "Unpregnant" este penultima carte finalizată în 2020 (ultima fiind cea care se află alături în fotografie), carte a cărei ecranizare am vizionat-o mai apoi chiar în noaptea dintre ani pentru că Revelion la cabana plăpumioară cu pizza și mult vin fiert. În fine, trecând peste ideea de party acum în vremuri de covid, cartea aceasta a intrat în topul celor memorabile, demne de a fi recomandate oricui îmi pică la mână și de asemenea, genul de roman care sper să deschidă măcar puțin mințile generației de adolescenți de acum și a viitorilor adulți ce vor fi.
  Aceasta nu este o carte despre iubire, nu are nimic ce ține de domeniul fantasy ori distopie, nici măcar SF ori thriller nu este. Aceasta este o carte despre avort, însă nu a fost scrisă ca să aruncăm cu roșii în această decizie, în femeile sau fetele care optează pentru ea și cu siguranță nu este un roman care vorbește despre crimă. Nu, asta este o poveste despre deciziile pe care avem dreptul să le luam asupra corpului nostru, al vieții, al viitorului și dorințelor noastre.
  Veronica are 17 ani, este eleva perfectă și viitoarea studentă perfectă. A știut mereu ce își dorește de la viitorul ei, o universitate foarte bună și mai apoi o carieră impresionată. Însă ca orice adolescentă, și-a dorit și să experimenteze, să se distreze și să trăiască din plin anii de liceu. A vrut un echilibru satisfăcător între ce este acum și ce va fi pe viitor pentru că a știut mereu când va pune virgula între cele două perioade ale vieții. Dar nu a luat în considerare că altcineva s-ar putea să pună punct la tot.

"Nimic nu mai pare atât de simplu pe cât mi se promisese."

  Singurul test la care Veronica a vrut să pice vreodată este testul de sarcină, dar nu a fost așa. 

"Pozitiv. Este pozitiv."

  Acum știe că nu are decât o singură opțiune pentru a mai putea măcar spera la o universitate, avortul. Totuși, singura clinică din țară care realizează astfel de proceduri minorelor, fără acordul unui părinte se află la mai bine de 1000 de km de casă, iar ea nu are mașină, iar iubitul este este un psihopat... singura persoana la care poate apela este fosta sa cea mai bună prietenă, așa numita "ciudata școlii" de acum, Bailey.

  Într-un mod hilar și simplu, practic autoarea a reușit să vorbească despre unul dintre cele mai controversate subiecte ale lumii. 

"Alege viața.
Avortul înseamnă crimă.
Rugați-vă ca să puneți capăt masacrului."

  Trei propoziții simple pe care le-am auzit și eu, probabil și voi de la oamenii din jur sau pe internet, de la tot felul de persoane care pun credința mai presus de viața persoanei care poartă copilul acela în pântece. Și la noi și mai peste tot în lume există oameni în ochii cărora femeia sau fata care a rămas însărcinată, fie că a fost sau nu dorința ei, chiar și când vine vorba de motive grave precum un viol sau motive mai puțin tragice, cum ar fi un act sexual acceptat de ambii parteneri, dar finalizat cu un accident precum ruperea prezervativului, opțiuni nu mai există, pentru că avortul nu este una dintre ele.

  Acum, să fie înțeles, nici eu, precum probabil nici autorii, nu scriu nimic aici pentru a influența mentalități, pentru a susține anumite alegeri sau pentru a jigni credințele lumii, scriu ceea ce eu consider a fi demn exact din prisma unei persoane de sex feminin. 

  Mereu am considerat că cei care văd avortul ca pe o crimă, în mare parte sunt exact persoane care nu au fost niciodată puse în situația de a considera această decizie o soluție, nici măcar o opțiune pentru că nu a fost nevoie. Undeva pe principiul, dacă ție nu ți s-a întâmplat, ce îți pasă de restul și exact aici este problema. Lipsa de empatie față de ceilalți. Credința în contextul acesta eu nici măcar nu o văd a fi parte reală din problemă, pentru că nu este vorba de ea. În adâncul propozițiilor de mai sus, cel mai des este vorba de faptul că noi ca oameni acceptăm greu sau deloc dorințe precum, "eu pot mai mult decât să fiu mamă", "eu vreau mai mult de la viață decât să aduc copii pe lume". Și atenție mare, în ce am spus eu nu există nici o propoziție cu "eu nu vreau niciodată copii", "îi urăsc sau vreau să moară". Avortul nu este o crimă ci o alegere atunci când știi că nu ți-ai dorit să se întâmple, când știi că nu ești pregătită să fii mamă sau nu ai resursele financiare de a îndeplini această datorie. Să aduci pe lume un suflet este ușor, dar să poți să îl crești adecvat e mult prea greu și oricât de crud ar fi adevărul ce urmează, situația stă cam așa: avem dreptul la propria viața și la propriile alegeri, avem dreptul să trăim așa cum vrem și cel mai important, avem obligația să alegem doar pentru noi, să ne judecăm doar pe noi și niciodată pe ceilalți.

"Am îndreptat privirea spre acele semne și sufletul mi-a rămas neatins. Luasem acea decizie cu mult timp de a ajunge aici. Pe acele pancarte erau doar niște cuvinte."

  Știu că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu multă lume și poate am ofensat pe cineva cu cele scrise mai sus, dacă este așa, îmi cer scuze, dar asta e gândirea mea.

  Cât despre roman, prin simplitatea, degajamentul și modul cum a fost scris, acesta este un scurt manual despre ceva ce înseamnă educație sexuală. A fost scris pentru adolescenți, poate în special pentru fete, nu pentru a spune ce e bine sau ce e rău, ci pentru a le învăța despre consimțământ, situații neașteptate, alegeri și consecințe. Despre ceva ce este sau ar trebuie să fie dreptul de a decide asupra corpului și implicit a viitorului tău.

  Veronica este minoră și poate că decizia ei de a merge atâtea sute de kilometri la o clinică unde nu este necesar acordul unui părinte sau tutore nu a fost chiar cea mai dreaptă alegere, dar nu pot să nu admit că nu este un caz real. Părinții ei erau oameni cu frică de Dumnezeu, poate chiar unii dintre aceia cu o credință falsă și absurdă care i-ar fi spus că important este să nu comită o crimă, nu ea sau viitorul său. Ori, poate erau de partea cealaltă și ar fi înțeles-o, însă, cartea cel puțin nu adoptă vreuna din cele două variante, pentru că există o a treia, cea mai des întâlnită cred în astfel de situații și la noi, ascunderea adevărului de teamă. E greșită și periculoasă calea pe care a ales-o, dar e reală, credibilă și de înțeles în ochii mei. 

  Am văzut acum câțiva ani un video cu mărturia unei fete, persoană publică din online, despre un avort făcut în adolescență, pe ascuns, tot la o clinică de genul, departe de casă și cu zeci de scenarii în care această situație s-ar fi putut termina prost. Știți ce spunea fata? Că totuși teama ei cea mai mare era să nu afle părinții pentru că știa cât de credincioasă îi era familia. Ei bine, aceștia au aflat, undeva la mai bine de 5 ani distanță în momentul în care a făcut publică povestea și adevărul este că ar fi acceptat, pentru că ea era copilul lor și nu ar fi putut să o iubească mai puțin pentru ceea ce a ales.

  Prietenia este un alt aspect tratat de roman, dar personal nu am simțit că este suficient abordat. Veronica și Bailey se disprețuiesc și se evită de când sunt la liceu, în mare pentru că sunt diferite ca și personalitate, una căutând 4 ani liniștiți și plăcuți, iar cealaltă experiențe memorabile și poate un pic de adrenalină în orice. Acum, din necesitatea unei mașini, ajung să aibă nevoie una de alta și pe drum evident, să redescopere de ce au fost cândva cele mai bune prietene și care sunt adevăratele valori ce contează într-o astfel de relație. Da, da, am prins ideea cu ele două, foarte hilar concepută toată "excursia" sau aventura lor nebunească, plină de peripeții, dar nu am simțit că acele 2 zile pot consolida real o prietenie ce a încetat acum 4 ani. Poate că am fost doar eu absorbită de partea cu avortul și de cum gestionează protagonista această alegere, deci o fi doar ceva subiectiv.

  Nu am scăzut din notă, cred că mi-a plăcut atât de mult că este ceva nou și ne mai abordat încât nu a mai contat dacă pe undeva mai sunt lipsuri. Poate și pe subiectul de bază or mai fi, dar nu le-am văzut. Tot ce am observat a fost o carte ușurică și cu un mesaj nou pe piața de la noi, o carte ce ar putea fi ușor pe gustul oricărui adolescent și un pamflet educațional totodată pentru ei, dar și pentru părinți. 

  Să vorbim foarte puțin și de film. Nu este copia fidelă a romanului, există într-adevăr mici modificări pe tot parcursul acestuia, dar finalul este aproape complet schimbat. E mai puțin real în ochii mei, dar este o cale mai dreaptă și personal sunt foarte mulțumită că există două perspective pentru deznodământul poveștii. Ce nu mi-a plăcut la film a fost selecția actorilor pentru unele dintre roluri. Doar protagonista mi s-a părut ce trebuie raportat la cum mi-am imaginat-o eu după ce am terminat romanul. Merită văzut în orice caz, dar după ce citiți romanul a cărui link vi-l las aici pentru a-l putea achiziționa foarte ușor. Nu uitați că pe site-ul celor de la Cartepedia găsiți lunar super promoții la o selecție de titluri și edituri, plus oferte de transport gratuit pentru orice comandă, trebuie doar să le pândiți puțin și hai gata pe azi că deja am scris mult și ar trebui să vă las pe voi să descoperiți mai multe despre carte.




Comentarii

2021 Reading Challenge

2021 Reading Challenge
Daniela has read 6 books toward her goal of 25 books.
hide

Goodreads

Instagram