Recenzie "Cum să nu mă vezi" de Sharon Huss Roat + discuție despre bullying / Books

  În vremurile astea tensionate, când parcă toată țara sau chiar lumea e stresată, panicată și un pic deprimată, îmi place că măcar atunci când intru pe Instagram văd comunitatea faină de bookstagrameri cum profită de statul în casă prin a citi o duzină de cărți și/sau a se uita la câteva sezoane din diferite seriale. Mega practic, util și relaxant. Am și eu un roman finalizat despre care vreau să vă vorbesc și aici pe blog, pentru că pe insta e mai ușor să țin lumea la curent cu ce mai citesc, însă aici nu recenzez chiar toate cărțile, ar fi și imposibil, dar un sfert din ele ajung frumos tastate în fața voastră, iar vedeta postării de astăzi este romanul "Cum să nu mă vezi" de Sharon Huss Roat.
  Nu am mai citit nimic de la această autoare, nu știam dacă mai are vreo carte tradusă la noi, nu știam opinii despre acest titlu, mai nimic prin urmare, asta la momentul la care m-am întâlnit pentru prima dată cu această carte, adică, acum în jur de un an. La momentul actual, când am ajuns și eu să pun mâna pe ea și chiar să o citesc, pentru că la timpul respectiv nu mi-o achiziționasem, apoi am dat-o uitării printre atâtea cărți de pe listă, pot spune că mai întâi m-a cucerit descrierea și apoi povestea.
  A fost una din cărțile alea în care am simțit că mă regăsesc, iar acest lucru nu se întâmplă prea des. E adevărat că eu în mare citesc fantasy și acolo e cam greu să simt că empatizez cu trăirile și întâmplările din viața protagonistelor, pentru că deși mi-aș dori, nu sunt nici zână, elf, vrăjitoare, vampir sau mai știu eu ce, însă din rafturile mele cu ficțiune pentru adolescenți, rar s-a întâmplat până în prezent să mă regăsesc în cărțile citite. Reușesc să mă transpun în miezul acțiunii și în pielea personajelor cam în orice roman, dar să resimt, văd și cunosc unele sentimente și situații mai greu.
  "Cum să nu mă vezi" este povestea unei adolescente introvertite a cărei frică este tocmai cea de a fi "văzută" de cei din jur, de a-și face prieteni, de a ieși în oraș, de a vorbi în fața oamenilor, teama e a ieși în evidență. Poate pare ciudat, pentru că sunt lucruri atât de obișnuite, adică cu toții avem amici, socializăm și ni se pare ceva normal și plăcut să facem, însă pentru unii este o adevărată provocare să prezinte și un proiect în fața colegilor de clasă. De ce? De teama de a fi judecați de cei din jur, de a deveni subiect de bârfă sau glume proaste. Frica aceasta de a fi văzut face parte din lunga lista a cauzelor bullying-ului. Însă, cum termenul deja este cunoscut de mai toată lumea sau măcar așa vag, hai să vă rezum cam despre ce este vorba în roman și revin mai apoi, cu ajutorul cărții la discuția aceasta.


"Lista Groazei. E o listă pe care o am în minte de la începutul anului. Adaug pe e tot ce mă îngrijorează, mă rușinează sau mă face să vreau să dispar."


  Vicky Decker a ales mereu să rămână în umbră perfecționându-și arta de a trece neobservată pe holurile liceului. Fără să atragă atenția, fără să vorbească cu nimeni, excepție făcând singura ei prietenă, Jenna.
  Încă din copilărie cele două fete au fost nedespărțite. În ceea ce o privește pe Vicky era minunat să aibă o prietenă alături care o înțelegea și era mereu acolo să o ajute, astfel, nu era nevoită nici să ridice mâna când se făcea prezența la ore. Așadar, pentru Vicky devenise foarte ușor să se camufleze printre colegii de liceu. Cât despre Jenna, își petrecea mai tot timpul cu Vicky. Mâncau împreună, mergeau la școală împreună, vorbeau cu orele la telefon și ajunseseră ca două siameze, până când Jenna s-a mutat și prietenia lor... s-a cam terminat.

"Nu te baza prea mult
pe nimeni din lumea asta.
Până și umbra te privește
când ești în întuneric."


  Rămânând singură, simțindu-se înlocuită și dezamăgită, Vicky se hotărăște să își inventeze viața pe care și-ar fi dorit să o aibă, o viața care dacă ar fi fost reală, poate că Jenna nu ar mi fi abandonat-o.
Și cum altfel își poate crea o persoană o viață atât invizibilă și ferită de realitate, cât și vizibilă și extraordinară, în online.

"Nimeni nu o să bănuiască vreodată că eu sunt. Ceilalți nici măcar nu mă văd."


  Vicky devine ViCurioasa pe Instagram, iar talentul ei de a lucra in PhotoShop și de a edita fotografii este rapid apreciat de mii, ba chiar milioane de utilizatori. O perucă colorată, niște haine și accesorii trăznite, câteva cadre realizate în propriul dormitor, editate și decupate cum trebuie, creează incredibilele fotografii pe care utilizatorii le adoră. ViCurioasa ajunge foarte repede o emblemă internațională a celor ce se simt neînțeleși, singuri, visători, talentați și nevăzuți cu adevărat de cei din jur pentru că pe măsură ce numărul de followeri crește și ea sporește atenția asupra comentariilor, mesajelor și chiar fotografiilor acestora făcându-i să se simtă "văzuți".

"E uluitor cât de rapid mă influențează o poză. Parcă aș fi acolo. Mă aflu în altă parte. Sunt altcineva. Îmi scot costumul de ViCurioasă, îmi șterg buzele roșii cu un șervețel, apoi mă bag în pat."


  Cum să nu mă vezi este practic o poveste inspirat din realitate, este povestea unei fete traumatizată de gândul de a ieși în evidența, de a fi remarcată, observată, de a fi "văzută".
  O mică părticică din Vicky reprezintă stropul de realitate întâlnit în fiecare din adolescenții care preferă să fie invizibili la școală de teama de a nu fi judecați, de frica de a atrage râsetele sau comentariile negative a celor din jur. Aș zice că mai toți adolescenții au sădit în interiorul lor un sâmbure a acestei fobii, dar cum nu vorbesc din date exacte, nu pot garanta, totuși e vizibilă acea stare de neliniște care sporește un pic și atenția când vine vorba de a face sau spune ceva în public. Cumva, observi oamenii care gândesc în prealabil cum și ce să spună ca să nu atragă atenția asupra lor prea mult.
  Printre toți acești tineri care resimt într-o oarecare măsură frica aceasta, există și un procent de adolescenți unde situația a degenerat. Precum este protagonista noastră, speriată peste limite chiar și să își salute colegul de bancă la școală, așa pot exista și în viața normală, în realitatea noastră cea de toate zilele, tineri ce preferă să nu fie văzuți.
  Mă opresc aici în a-mi spune opinia despre cum funcționează toată situația cu teama, bullying-ul și fobiile adolescentine pentru că nu am trăit cu totul așa ceva și nu vreau să spun baliverne. Într-adevăr, am menționat că m-am regăsit în acest roman, dar nu am fost niciodată trasă la indigo cu protagonista din punct de vedere psihic și emoțional. Am fost jignită, luată în-derâdere, am fost o victima a unui anumit nivel de bullying în generală și în liceu, dar nu am ajuns să fiu atât de afectată și să îmi fie atât de teamă să comunic cu oamenii din acest motiv. Nu mi-am dorit să fiu invizibilă pentru a putea fi liniștită că nimeni nu mai spune ceva rău la adresa mea, dar nici în centrul atenției nu mi-am dorit să fiu vreodată. Cumva, am fost pe la mijloc din toate punctele de vedere, dar sunt realistă și știu că există unii ce se află și la extreme.
  Nu pot spune că ideea în sine a fost ceva wow, pentru că am mai întâlnit genul acesta de roman. O fată introvertită, o umbră pe holurile liceului, dar talentată și dornică de a realiza ceva al ei, ceva ce o reprezintă și totodată este apreciat de alții prin intermediul platformelor de pe internet.
  "Eliza și monștrii ei" merge cam pe aceeași lungime de undă. Acolo am avut parte de o tânără talentată la schițe, ce a creat cea mai îndrăgită bandă desenată și poveste abstractă din mediul online. Era adorată și cunoscută de toată lumea în social media, dar în realitate, abia de vorbea cu cineva. De asemenea, și ea avea probleme de socializare, nu prea avea prieteni și se confrunta cu o problemă în gestionarea emoțiilor și gândurilor negative. Vicky este și ea o adolescentă talentată la realizarea și editarea fotografiilor, de asemenea, observă personalitatea și realitatea din spatele fotografiilor a multora din colegii ei, cu toate acestea, rămâne o umbră temătoare în viața reală, iar pe Instagram ajunge sprijinul moral al multor utilizatori cât și un exemplu pe care lumea îl urmează.
  Este și nu este o poveste comună, dar ceea ce m-a făcut să devorez cartea a fost ușurința cu (,) care se citește, faptul că eram deja tare intrigată dat fiind ca am auzit doar de bine pe bookstagram despre ea și sincer, subiectul acesta legat de cum social media, dacă e folosit cum trebuie, ajută tinerii în diferite circumstanțe. E hilar să citești despre ceva blamat de foarte mulți adulți. (Da să fiu și realista, mulți au acces la internet parcă degeaba. Nici google nu îl folosesc cum trebuie când vine vorba de căutat o informație, apăi de utilizat rețelele sociale cu un cu totul alt scop decât cel de a posta citate și versuri pe care nici nu le înțeleg unii, deja cer prea mult. În fine.)

"În seara asta, pentru prima dată de când mă știu, îmi înving frica de a fi, de a ocupa spațiu și a încurca locul... de a greși, de a fi proastă, sau jalnică, sau insuficient de bună. De a mă face de râs. 
În sfârșit, mă înving pe mine însămi."

  Una peste alta, cred că am vorbit destul de mult, așadar foarte pe scurt, ca să închei acest articol, cartea mi-a plăcut deși nu este un subiect nou întâlnit de mine, o super recomand tuturor adolescenților și sper ca fiecare să înțeleagă exact ceea ce trebuie, în funcție de personalitatea sa. Așadar, eu una i-am acordat 5 steluțe pe goodreads și în continuare am să vă las un link de unde o puteți achiziționa. (Click aici!) Stați acasă și citiți! Cel mai bun slogan pe aceste timpuri, deci nu carecumva să vi se termine stocul. 


Comentarii

2020 Reading Challenge

2020 Reading Challenge
Daniela has read 2 books toward her goal of 20 books.
hide

Goodreads

Instagram