Recenzie "Bijuteria" primul volum din trilogia "Orașul Solitar" de Amy Ewing / Books

   Uneori mă simt atât de vinovată pentru că nu apuc să citesc majoritatea cărților exact la momentul în care se lansează, iar multe sfârșesc triste pe un raft din biblioteca mea după ce le cumpăr sau să le primesc deși sunt atât de intrigată de ele și știu că îmi doresc să le citesc, nu am cum să ajung la toate tocmai pentru că editurile parcă fac mișto de noi și scot romane ca pe bandă rulantă.
   Mai rău, de unele chiar uit că trebuie să le achiziționez măcar ca să le am fizic în fața ochilor pentru eventualitatea în care ar putea fi chiar una din ele următoarea mea opțiune în materie de lectură.
   Cam așa a stat treaba și cu romanul despre care vreau să vă vorbesc astăzi. Cred că de aproape un an de zile îmi zic că la următoarea comand adaug în coș măcar primul volum din serie și de fiecare dată am sfârșit la fel, neavând cartea pentru că, logic, printre atâtea ispite creierul meu putea fi comparat ușor cu o ciorbă cu de toate în momentul în care vreau să dau o comandă.
   Însă acum pot să mă declar fericită măcar pentru faptul că am ajuns să dețin cele două volume traduse la noi din seria Orașul Solitar, iar unul dintre ele a și ajuns citit destul de repejor. Are sens nu? Că altfel nici nu aveam cum să scriu acest post. În fine, zic să nu mă mai lungesc că așa fac mereu cu introducerea și nu știu pe câtă lume bucură chestia asta. Așadar, hai să vă vorbesc despre această bijuterie (la propriu și la figurat).
   Bijuteria este un simbol al bogăției și al frumuseții. Este căminul celor avuți, pentru că nu oricui îi este permis să locuiască acolo. Ba chiar această latură a orașului Singuratic este ascunsă de ochii și cunoașterea celor săraci.
   În strălucirea, opulența și mândria acestui oraș locuiesc doar familiile nobile din rangurile cele mai înalte. Cei ce nu se încadrează în aceste clase sociale,dar totuși trăiesc acolo fie sunt servitori ai nobililor, doamne de companie, stiliști, ori mame surogat,

"Orașul Singuratic este împărțit în cinci diviziuni, fiecare împrejmuită de un zid. Toate, cu excepția Mlaștinii, portă un nume legat de ocupația locuitorilor lor. Mlaștina este diviziunea mărginașă, cea mai săracă. Aici nu există industrie. Este mai mult un loc care îi găzduiește pe cei care muncesc în celelalte diviziuni. Cea de-a patra diviziune este Ferma, de unde provine toată mâncarea. Apoi Fumul, unde se află fabricile. Ce-a de-a doua diviziune se numește Banca, pentru că aici se află magazinele negustorilor. Apoi mai este diviziunea-nucleu sau Bijuteria. Aceasta reprezintă inima orașului. Acolo trăiesc familiile nobile. Și acolo voi locui împreună cu Raven începând de poimâine."

   Pentru Violet, Bijuteria înseamnă supunere deoarece viața ei este lipsită de alegeri și libertate. Un set de analize obligatorii i-a scris sentința, iar acum la doar 16 ani este pe punctul de a fi vândută și de a deveni mamă surogat, iar mai apoi, cine știe ce se va întâmpla cu ea.

   *O scurtă paranteză pentru că așa de diferit este subiectul acestei cărți încât vreau să fiu concretă și înțeleasă atunci când vă spun ceva.
   În cadrul societății acestui roman femeile de viță nobilă au o malformație, boală, ce o fi ea, în fine, un lucru ce nu le permite să procreeze. Copii lor fie mor la naștere, fie câteva luni mai târziu din cauza unor dizabilități grave.
   Însă acum mult timp s-a descoperit că unele din fetele ce se nasc în cea mai de jos diviziune, Mlaștina, sunt înzestrate cu o serie e haruri ce le permite să fie mame surogat pentru copii nobililor și pentru ai crea pe acești micuți cam după preferințele părinților.
   Aceste tinere sărace sunt obligate să facă niște analize la vârsta în care întră în pubertate, iar dacă se descoperă că pot deveni mame surogat, că prezintă acele haruri, sunt luate definitiv din familile lor și duse la unul din cele 4 internate din Mlaștină pentru a fi educate câțiva ani, iar mai apoi vândute nobililor în cadrul unei licitații anuale.
   Ce am scris mai sus e așa, spus mai cu frumosul, dar în realitate și mai concret, fetele alea sunt vândute ca pe niște animale de companie, controlate și forțate medical ca peste 9 luni de zile să dea naștere unui copilș, iar mai apoi aruncate cine știe unde sau chiar omorâte. Că doar și-au terminat treaba. Unică folosință nu?*

   Chiar dacă ideea de a locui în Bijuterie și de a te bucura de servitori și mâncare bună în casa unu nobil a fost impregnată în aproape toate mințile viitoarelor surogate, ca un fel de dar definitiv în viață pentru ajutorul lor adus acestora pentru a avea copii, Violet știi că nu are cum să fie adevărat.
   Deși nu poate împiedica licitația și nici nu poate să nu se supună voinței viitoare sale stăpâne, Violet dă dovadă de foarte mult curaj pe parcursul întregului roman, dar în același timp am sesizat și o nesăbuință lipsită de înțeles din partea ei.
   În momentul în care a văzut că viața de surogat a uneia dintre cele mai mari case nobiliare este extrem de riscantă, că oamenii se distrug între ei pentru titluri, alianțe și legi, că s-au format tabere între familiile importante și că ea cu toate acestea pare să primească o șansă de salvare, o gură de libertate, ce face fetișcana noastră? Dă cu bota în baltă pentru un sentiment de iubire apărut de te miri de unde. Poc din degete și dânsa e amorezată.

   Nu ar trebuie să mă plâng, aproape mereu există în cărți câte un "cavaler" pentru care se duce totul de râpă. Dar în același timp sunt conștientă că am spus că romanul este diferit, iar acum vreau să vă explic și de ce cred eu asta ca să nu ziceți că fac aici publicitate la o carte comună.
   Ideea în sine de mame surogat în jurul căreia se învârte toată acțiunea este o chestiune nouă pe care eu personal nu am mai întâlnit-o în absolut nici una din cărțile citite până acum, iar asta e ceva, pentru că am multe cărți citite, mai ales de ficțiune YA.
   Un alt lucru diferit este faptul că acesta e unul din puținele romane în care personal nu știu în ce tabără mi-aș fi dorit să se afle protagonista noastră. Nu am simțit pic de siguranță în promisiunile nimănui. Așadar pentru faptul că Violet s-a amorezat tipic și din senin nu mă face să o urăsc, ba chiar cred că dând cu piciorul acelei așa zise-i libertăți e posibil ca ea să se fi scos dintr-o belea mai mare decât cea în care are șanse să se scufunde pentru că s-a îndrăgostit. Să fie clar, surogatelor le este interzis acest lucru!
   Deci, lucrul care face cartea asta diferită, din opinia mea cel puțin, e tocmai chestia că nu ți se oferă siguranță. Tu ca cititor te aștepți să existe un fel ăia buni și ăia răi, dar aici mi se pare că toți pot fi băgați în aceeași oală. Oameni fără scrupule ce mint pentru un interes propriu sau comun cu alții, dar în orice caz, nimic nu cred că ar aduce ceva bun și salvator pentru Violet și surogate în general.
   Despre acțiune cred că nu mai are rost să zic ceva, în mare cred că ați înțeles despre ce este vorba în carte astfel că nu am să mă risc să dau vreun spoiler spunând mai mult pe latura aceasta, dar aș vrea să vă mai vorbesc puțin despre Violet și alte câteva chestii care mi-au plăcut sau nu la ea, plus niște opinii finale despre carte, oh, și o mare întrebare pe care o voi pune exact la final că poate vede articolul acesta și editura Rao și îmi explică și mie ce și cum e doamne cu denumirea aia.

   Deși Violet nu s-a remarcat cu foarte multe lucruri în sufletul meu comparativ cu alte protagoniste din romane din aceeași categorie, cum ar fi Jude din "Făpturile Văzduhului" pentru care iubirea era ceva minim de important în mintea ei comparativ cu scopul pe care și l-a făcut. Ea nu se lăsa distrasă cu totul precum am observat că a făcut Violet. Într-adevăr, Jude a ajuns un fel de scorpie maniacă, dar asta nu m-a făcut să nu o ador, că până la urmă, ea a pus acel scop pe care îl avea, unul foarte complex și abrupt, mai sus decât dorințele sufletului și trupului său.
   Violet pe de altă parte, deși mi-a arătat că este o persoană empatică, care a fost dispusă să renunțe la ea fără a clipi pentru a-și salva prietena surogat, în același timp am simțit că motivele gestului ei au mai multe ramuri. Da, cum am spus, a făcut-o din iubire pentru singura persoană ce i-a fost ca o familie pe timpul anilor petrecuți la internat, dar cred că mult mai adânc a fost și o dorință extremă de a nu renunța acum la acel ceva nou din viața ei, la atracție și la dragoste.

"Raven și cu mine comunicăm cât putem de des, prin intermediul iederii. Ne oferim fleacuri care pentru alții ar fi lipsite de valoare.
Însă pentru noi înseamnă: "Sunt aici. Sunt bine"."

   Un aspect care mi-a bucurat inima la fel cum se întâmplă mereu atunci când îl întâlnesc prin cărți, Violet are o înclinație către artă.
   Mă declar um om cucerit atunci când mi se vorbește despre pasiunea personajelor pentru muzică, dans sau creații plastice precum pictura și desenul grafic. Efectiv ceva bipăie de încântare când citesc pasaje despre dăruirea și dragostea protagoniștilor pentru o anume artă. 
   Așadar, revenind, Violet adoră să cânte la violoncel. Atunci când ține arcușul în mână pentru ea este singurul moment în care uită cine este și care îi e scopul. Muzica îi leagă amintirile, îi păstrează în suflet clipele frumoase și memoria celor ce nu îi va mai revedea vreodată.

"Preludiul în sol major. Prima piesă muzicală pe care am învățat-o. Sunt sigură că Ducesa ar prefera să cânt o arie mai modernă și mai complicată, ceva cu care să impresionez și să intimidez în același timp. Însă preludiul îmi amintește de Raven, de Lily și de celelalte fete cu care am călătorit în tren. Îmi amintește de sala de mese de la Southgate și de dormitorul meu micuț, de un tort cu numele lui Hazel pe el și de o vreme când râsul însemna ceva, îmi mai amintește de prietenie și de încredere."

   Așadar, avem un roman de ficțiune ceva mai diferit de masa mare a literaturii de acest gen, nu zic că diferențele sunt ca de la alb la negru, dar e ceva care contează atunci când ai citit foarte multe cărți din această categorie și vrei totuși să mai fii puțin surprins și ținut în priză. 
    Acum ca să rezum toată treaba că deja am scris muuult de tot, dacă acțiunea și subiectul m-a captat cu totul și a fost un deliciu efectiv, personajele nu pot zice că au fost wow sau ceva nou. Aș putea spune că sunt chiar tipice acestui gen, cu prea puține aspecte ce le-ar scoate din anonimat. Totuși, eu una am apreciat latura artistică a protagonistei și nuanța ochilor ei pe care doamne ce aș vrea să îi văd în realitate. 
   Stilul autoarei este unul accesibil, echilibrat ca și descriere/dialog, aș putea să îl asemăn cu cel al lui Sarah J. Mass. Acum vă rog să nu îmi săriți în cap fanii TO și ACOTAR pentru că și mie îmi plac seriile astea chiar foarte mult, dar să fim realiști, Sarah nu e foarte complexă la modul de scriere. 
   Una peste alta, când eu devorez o carte în 2-3 zile înseamnă că mi-a plăcut per total, așadar nu am cum să dau mai puțin de 5 steluțe. E adevărat că nu e top de top în preferințele mele, dar dacă inimioara mea a savurat-o de ce să nu primească notă mare? Eu zic să încercați și voi seria, cred cu tărie că o să vă prindă. Ambele volume sunt disponibile pe Cartepedia unde vă sugerez să stați cu ochișorii bulbucați pentru că au săptămânal promoții faine. 

   Acum o întrebare esențială pentru editura Rao, asta dacă vede acest post: de ce doamne pe copertă scrie Orașul Solitare, iar în carte am întâlnit doar denumirea de Orașul Singuratic? Cineva să mă facă să înțeleg și eu cum vinde deci până la urmă faza? Care e varianta corectă?


 
 



Comentarii

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Goodreads

Instagram