Recenzie "Nu ne vom despărți niciodată" de Emiko Jean / Books

   Cum relizezi că o carte e bună? Atunci când după 50 de pagini observi să ai dat 2-3 înjurături (deși nu este frumos așa ceva), adori un personaj și vrei să strângi de gât alte 5, ei bine, fii sigur că tocmai îți îngropi ochii într-un roman de calitatea întâi, cel puțin din punctul tău de vedere. Că mna, știți cum e și aici, gusturile nu se discută, iar ce îmi place mie altora poate să le displacă. 
   Așadar cu o părere strict subiectivă, ca de fiecare dată de altfel, am revenit și recenzia unei cărticele destul de micuță ca număr de pagini, dar foarte intrigată, misterioasă, bine scrisă, ce are la bază o fărâmă de psihologie și 2 gemene diferite precum yng și yang... sau poate că nu.
   "Nu ne vom despărți niciodată" de Emiko Jean se vrea a fi un thriller psihologic care surprinzător de bine a reușit să cuprindă esența genului menționat și printre altele să mă cucerească pe mine cu totul.

   Alice a făcut cândva o promisiune, dar așa cum regulile au fost făcute pentru a fi încălcate nici promisiunile nu mai au însemnătate.

"Unele promisiuni sunt făcute pentru a fi încălcate."

   Acum este internată într-un spital de boli mintale și are 3 lucruri în gând.

"Crimă.
Foc.
Răzbunare."

   Chinuită de incapacitatea de a-și aminti incendiul în care Jason, iubitul ei, a murit, Alice își focusează gândurile și energia pe singurul lucru pe care îl știe deja: focul a fost pus de sora ei geamănă, Cellie.
   
"Cum a putut Cellie să facă așa ceva? Știam de mult timp că pe mine voia să mă vadă moartă - că plănuia să mă omoare tăindu-mă în bucățele mărunte-mărunte. Dar... pe Jason? Îl iubea. Cel puțin așa am crezut."

   Trebuie să o găsească. Trebuie să se răzbune. Nu își va reveni niciodată până când sora ei nu va dispărea. Până când nu va muri.

"- Vin după tine, Cellie. Prin foc sau prin apă. Vin și te caut. Și, când am să te găsesc, am să te omor."

   Scriindu-și povestea trecutului zbuciumat într-un jurnal, însă fără a citi printre propriile rânduri, fără a înțelege singură unde este poziționat adevărul, amintirile lui Alice sunt parcă dincolo de un nor gros de fum, unul ce reiese din scânteile care de acum au devenit un foc greu de controlat.

"[...] ca în cazul tuturor focurilor, mai existau și note subtile, aceleași de fiecare dată, obsedant de familiare. Tristețe. Mânie. Furie."

   Cu un stil de scriere fatastic care nu numai că te prinde și nu îți mai dă drumul, dar pătrunde în mintea ta, te vrăjește, se joacă cu detaliile și amintirile, totul pentru a nu putea anticipa finalul care este de-a dreptul wow. Ce să mai, eu una nici nu am putut concepe ideea că această opțiune chiar există.
   Pentru cine a văzut serialul Pretty little liars cap coadă, imaginați-vă chestia asta. Citești cam 270 de pagini din care înțelegi un lucru și ești ferm convins de care o să fie finalul, legi toate chestiile alea atât de bine și totul are sens până când în ultimile 25 de pagini primești lovitura supremă. Toată povestea țesută de tine se descoase în amânunt ca mai apoi să faci ochii mari si să realizezi că are sens, să mai zici și un "WTF! Nu se poate așa ceva?" și eventual să te mai și întrebi cum a fost posibil ca totul să pară atât de... Nu, nu. Mă opresc aici că după vă dau indicii și spoilere grave.

   Cartea aceasta m-a surprins extrem de plăcut și mi-a retrezit un picuț pofta de thrillere. Ba chiar am și pus pe lista de citit după ce termin actuala carte care este un romance, logic, două romane din acest gen. Sper să fie la fel de bune. A și mai adaug și faptul că mi-a activat și pasiunea mea pentru psihologie... of, mai vreau ceva scris de această autoare. Editura Epica, help me.
  Așadar să recapitulăm motivele pentru care eu recomand această carte. Este scurtă, palpitantă, scrisul e ok ca dimensiune. Povestea, subiectul în sine și gemenele noastre piromane te fac curios de a afla deznodământul astfel că vei trece ca vântul prin cele aproximativ 300 de pagini. Stilul de scriere este misterios și ingenios aș putea zice. Ce să mai... Aceasta este o carte pe care eu o numesc "numai bună de avut în geantă sau rucsac".

   5 steluțe? Evident că da! 


Comentarii

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Goodreads

Instagram