Despre încrederea în sine / For Soul

   Cum faci să crezi în tine? Cum treci peste comentariile oamenilor? Cum reușești să nu îți pese de părerea celorlalți?
    Hai să vă spun secretul meu. NU ÎMI PASĂ NICI CÂT NEGRUL SUB UNGHIE DE CE ZICE SAU NU ZICE LUMEA. Din partea mea, oamenii pot să mă bârfească, să vorbească vrute și nevrute că pe mine tot nu mă interesează. 
   Aceasta este o abilitate pe care am cultivat-o în timp, pentru că acum 2-3 ani nu eram așa. Pe atunci aș fi fost la mila celor ce mă vorbeau de rău, aș fi făcut orice ca să evit să fiu subiect de bârfă, să evit comentariile, dar știți ce am ralizat atunci? Că eu nu sunt așa. 
   Nu sunt făcută să tac și să îmi ascund părerile, dorințele, intențiile, visele...să mă ascund pe mine doar pentru a evita să nu fiu vorbită de bine sau de rău, a doua parte cel mai des, de colegii de clasă, amicii din oraș, oamenii de pe internet și lista poate continua.  
    De ce să mă ascund pe mine însămi doar pentru că așa ar vrea lumea? De ce să renunț la mine în favoarea altora? 
    Crede-mă că atunci când termini liceul și toți o să mergeți pe drumuri diferite, o să îți pară rău că ai irosit una dintre cele mai bune perioade din viața ta ascultând și crezând sau mai bine spus, fiindu-ți frică de ceea ce ar putea spune cei din jurul tău, oameni pe care și așa nu ai să îi mai vezi prea des.
    Știu, din proprie experiență, că liceul este perioada în care majoritatea ne pierdem și vrem doar să mulțumim standardele, să fim la înălțimea celor din jur, iar asta uneori poate însemna să renunți la cele mai de preț lucruri personale: rațiunea, personalitatea, unicitatea, libera alegere, opinia proprie...
    Încrederea în sine se construiește prin indiferență, cea față de părerile și opiniile altora. Fiecare are dreptul să creadă în ce dorește, fiecare este responsabil pentru deciziile și faptele sale, iar noi ca oameni raportându-mă la rațiunea și conștiința pe care se presupune că le avem, nu ne permitem să judecăm opiniile nimănui. E simplu. Tu nu judeci, ceilalți nu judecă...bine, de ar fi așa ușor lumea ar fi fost de mult un loc mai bun, dar tu poți fi schimbarea pe care ți-ai dori să o vezi. Fii tu acea persoană, cum sunt și eu, care își vede strict de orânduirea propriei vieți. 
    Ai încredere în tine pentru că tu ar trebui să îți controlezi alegerile, nu cei din jur. Dacă vrei să pornești pe un drum și îți e teamă de reacțiile prietenilor tăi, ține minte asta: un prieten îți e prieten doar dacă este acolo pentru tine și te susține orice alegere ai face, cei ce te judecă, îți spun că nu vei reuși sau să o lași baltă...aceia nu îți sunt nimic și trebuie să renunți la așa oameni. 
    Ai încredere în tine pentru că viitorul îți aparține. Tu ți-l faci cu mâna ta. Nimic nu pică din cer, iar dacă lași lucrurile la stadiul de vise cu ce te ajută asta? Viața e frumoasă doar atunci când ești împăcat cu tine însuți, când faci ceea ce îți place, când ești sigur că tot ceea ce spui și faci reprzintă și ceea ce gândești și vrei cu adevărat.
    Eu am 19 ani și la 17 am înțeles că, și o să sune a narcisism de proporții înalte, trăiesc pentru mine, nu pentru cei care nici măcar nu au schimbat două vorbe cu mine, dar îmi judecă alegerile și nici pentru cei din jur care nu mi-au fost niciodată cu adevărat apropiați, doar am avut eu această iluzie. 
    Nu contează pentru ce ai fost judecat: aspect, mentalitate, stil vestimentar...la naiba, eu am fost judecată pentru că cică îmi pierd vremea citind. Acum tare aș vrea să îi spun acelei persoane că am ajuns unde sunt acum pentru că mi-am valorificat pasiunea pentru citit, apoi m-am extins și într-un timp destul de scurt am fost remarcată. Eu pot spune că am lăsat o mică amprentă. Eu pot spune că dintr-o pasiune am intrat pe un drum care mi-a adus mai multă fericire în viață decât orice alt ceva.
    Alege pentru tine, crede în cine ești și în cine ai putea fi. Alege ce te face pe tine fericit și ai să vezi că după câteva săptămâni ai să îți mulțumești singur pentru că ai decis corect.

Comentarii

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Goodreads

Instagram