Book Haul pe lunile Mai și Iunie (2018) / Books

  În urma unui sondaj făcut pe Instagram la care voi ați votat că sunteți interesați să vedeți cam ce cărți am adăugat în biblioteca mea în decursul lunilor mai și iunie, mă prezint astăzi cu articolul în cauză, respectiv cu un #BookHaul foarte mare. 
  Ce pot să spun, a fost o perioadă extrem de productivă. Am primit și în cadrul pachetelor de PR multe cărți, dar mi-am cumpărat și eu în prostie lunile acestea. Probabil că dacă sunteți și voi niște iubitorii de cărți exact ca mine știți că aceasta este veșnica problemă. Cărți vechi ce lipsesc din colecție, cărți noi ce se lansează pe bandă rulantă, toate trebuie să fie ale noastre, dar apoi ajungi într-o situație precum a mea, cu 50-60 de cărți necitite și ar trebuie să te oprești din cumpărat, dar nu o faci, logic. Acum la drept vorbind, eu am jurat că până la finalul lunii august nu mai achiziționez nici măcar o carte. Ce am de primit în pachete e mai mult decât suficient, dar chiar trebuie să fac un efort colosal vara aceasta pentru a da gata, sper eu, 20 dintre acele cărți.

  Așadar, trecând la romanele noastre, am să vă listez mai jos cele 23 de cărți, pe edituri, acumulate pe parcursul acestor 2 luni și am să încerc să vă spun și câteva cuvine despre fiecare, o primă impresie. 
  Nu uitați că aștept părerile voastre în comentarii cu privire la oricare dintre următoarele romane.

Editura Corint / Leda Edge
  1. "Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni" de Mackenzi Lee - Carte câștigată în cadrul unui concurs organizat de către cei de la Leda Edge pe Instagram și singurul lucru care mă face să vreau să o citesc este faptul că acțiunea e plasată într-o altă epocă.
  2. "Lumina Iubirii" de Jay Asher - Abia aștept să citesc acest roman. Am auzit doar  păreri bune și să fim serioși, ce îți poți dori mai mult decât iubire și Crăciun combinate într-o poveste adorabilă?
  3. "Tinerele Elite" de Marie Lu - Am achiziționat-o de la Bookfest din curiozitatea de a vedea dacă această autoare de SF, atât de adorată, se pliză în vreun fel și pe gusturile mele, deși nu sunt o mare fană a genului.
  4. "P.S. Îmi placi" de Kasie West -  Nu pot spune că mă intrigă foarte tare, dar cred că în momentele în care nu vrei ceva prea complex este binevenit un astfel de roman, simplu și drăguț.
  5. "Spulberă-mă" de Tahereh Mafi - Mă bucur că s-a reeditat această carte, de multă vreme voiam să o citesc, iar acum că avem și coperta originală și celelalte volume pe drum nu mă mai împiedică nimic...bine, poate doar restul cărților necitite 😂
  6. "Ascensiunea" de Rebecca Ross - Victoria Aveyard a recomandat această carte, un prim volum al unei serii, deci este imposibil să nu mi-o doresc și să fiu deja ferm convinsă că o voi adora.
  7. "Lămăi, cărți și prieteni" de Jo Cotterill - Carte ce face parte din noua colecție Smart Age a editurii, iar subiectul acesteia cu privire la prietenie și pasiunea pentru lectură nu poate decât să îmi stârnească interesul.
Editura Epica
  1. "O mare de lacrimi" de Ruta Sepetys - Roman primit de la editură cu ocazia vizitei autoarei în Romania ce a avut loc în luna mai. Țin să le mulțumesc pentru exemplarul meu cât și pentru cel oferit pentru concursul ce s-a desfășurat pe contul meu de Instagram alături de alte 2 romane fantastice de la ei.
  2. "Intimidare" de Penelope Douglas
  3. "Rivali" de Penelope Douglas - Am primit acum ceva vreme de la cei de la Epica al 3-lea volum și era necesar să le achiziționez și pe primele două pentru a putea citi seria. Pare a fi un romance pe gustul meu și abia aștept să aflu tot ce se ascunde între paginile acestor cărți.
Editura Quantum
  Am 3 romane de la această editură, primele din biblioteca mea, oferite de către aceștia spre recenzie și abia aștept să descopăr și alți autori români, sper eu, incredibili de talentați. Mulțumesc Quantum!
  1. "Între pământ și apă" de Raluca Andreea Chiper - Din căte am înțeles din simpsis avem o poveste romantică între 2 dansatori...foarte tentant.
  2. "Nostalgia pianului fără clape" de Mădalina Alexandru - Din nou o poveste romantică împletită cu arta, iar de data aceasta avem muzica.
  3. "Rochia Aurie" de Theo Anghel - Un YA clasic unde romantismul adolescentin este la el acasă.
Editura Trei
  1. "Mara Dyer Răzbunarea" de Michelle Hodkin - Deși am citit doar primul volum al seriei momentan, care de atfel mi-a plăcut la nebunie, am zis să am achiziționată toată seria.
  2. "Pervertirea" de S. L Jennings - Mi-am făcut și o poftă a sufletului cu un roman erotic, aș putea spune, pentru eventualitatea în care cad într-un reading slump, iar acesta e genul care mă scoate garantat la mal.
Editura ART
  1. "Cum eram cândva" de Amber Smith - Această carte tratează un subiect ceva mai delicat și anume povestea unei tinere ce a fost violată. Modul cum încearcă ea să treacă peste acea noapte groaznică...cum reușește, asta dacă reușește este marea mea curiozitate.
Editura Rao
  1. "Regatul ceții și al furiei" de Sarah J. Mass - Încă nu am citit primul volum din serie, dar am spus că de ce să nu îl am și pe al doilea în bibliotecă? Poate cine știe, printr-un miracol reușesc să mă pun pe citit vara asta și ajung într-un final și la această serie pe care vreau atât de mult să o descoper.😓
Editura Prestige
  1. "Afaris, Umbre pe Aora" de Tudor George Ciubotaru - Țin să îi mulțumesc atât autorului cât și editurii pentru exemplarul oferit, al cărui recenzie vine cât de curând pe blog.
Editura Herg Benet
  Am 4 cărți primite de la aceștia spre recenzie și vreau să le mulțumesc atât pentru ele cât și pentru continuarea colaborării noastre.
  1. "Antidepresiv" de Ioana Duda - Probabil cartea de care sunt cea mai entuziasmată dintre cele 4 din colet. Capitolele sunt de tipul unor postări de blog despre viață, oameni, copilărie, școală și multe alte subiecte.
  2. "Rad romance" de Heather Demetrios - Pare a fi un roman pe gustul meu, parcă îmi aduce puțin aminte de "Inima mea și alte găuri negre".
  3. "Grădina cu fluturi" de Dot Hutchison - Am decis să mă avânt și la două romane despre crime și mister, ceva cu mult peste zona mea de confort, dar vedem care vor fi concluziile.
  4. "Reconstruind-o pe Amelia" de Kimberly McCreight 
Editura Litera
  1. "Prințesă sub acoperire" de Connie Glynn - Probabil cea mai bună achiziție din ultima vreme pentru că această carte a fost absolul fantastică. Găsiți aici și recenzia scrisă de mine, dar vă spun că e musai să citiți și voi romanul.
  Cam aceasta este prada mea pe ultimele 2 luni. Da, știu că este un număr destul de măricel, dar puteau fi și mai multe dacă nu mă potoleam, vă garantez.😂
 Pentru cărți la prețuri extrem de accesibile comandă de pe Elefant.ro, iar pentru o gamă și mai variată intră pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.
 Pentru cărți în limba engleză și o ambalare spectaculoasă a acestora comandă de pe Okian.ro sau Books-Express.ro
 Dacă vrei produse de make-up accesibile la preț intră pe paginile celor de la 1001 cosmetice, Aoro.ro și PinkPanda.ro, iar pentru produse high end încearcă site-ul Marionnaud.
 Pentru haine faine și pantofi mișto vizitează site-urile dyFashion.ro, StarShiners, Tezyo.ro, Answear.ro, Kalapod.net, BenVenuti.ro și Originals.ro. Și pentru că ai nevoie și de accesorii fabuloase pentru ca ținuta să fie completă îți recomand să intri pe pagina celor de la Meli Melo.ro, Yvy.ro și UrbanBag.ro.

Comentarii

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Instagram

Goodreads