Un an de blogging!!!

  14 aprilie este de ceva vreme o dată foarte importantă în calendarul meu deoarece definește acum o parte din mine, din cine sunt, ce fac și ce pasiuni am. Acum un an am făcut dintr-o simplă dorință, un vis de moment, lucrul care acum îmi hrănește sufletul și îmi menține zâmbetul pe chip, pentru că în acest scurt timp am creat site-ul care ține locul unui univers doar al meu. 

  La început s-a numit "Life on the cover", pentru că asta mi-a fost intenția, să pun o parte din mine în cuvinte și imagini aici în fața voastră, dar am făcut mult mai mult de atât. 
  Am realizat că am talentul, dedicarea și forța necesară pentru a ține pe picioare acest site de una singură. Am realizat să sunt îndeajuns de capabilă și de inspirată, încât să nu rămân niciodată în pană de idei pentru articole. Am trăit experiențe de disperare, bucurie, mândrie și tensiune atunci când așteptam reacțiile publicului pentru fiecare postare în parte. Am învățat mai multe sinonime, antonime și neologisme într-un an decât am învățat în 12 ani de școală 😂 , iar cratima, virgula și toate celelalte semne de punctuație îmi sunt ca o a doua familie. Zilele au trecut, iar comunitatea de oameni s-a tot mărit atât aici pe blog, cât și pe instagram, care este mâna dreapră a oricărui blogger sau youtuber. Prin micile mele pasiuni și activități de zi cu zi am hrănit subiectele atâtor articole și totodată dorința flămândă a cititorilor de a mai afla vrute și nevrute, iar prin dragostea mea pentru artă și fotografie am adus și un plus de satisfacție vizuală cu fiecare postare. 

  Pe parcursul acestui an am făcut și trecerea la un domeniu propriu, iar atunci a trebuit să renunț la denumirea de "Life on the cover" pentru a fi mai simplu de găsit site-ul sub numele de "danielaionela.com", de altfel așa mă cunosc toți pe instagram, deci eu zic că am ales bine. Odată cu achiziționarea domeniului, am pus, practic, ștampila de seriozitate și devotament față de urmăritorii mei și de partenerii paginii. 

  Astfel, am ajuns și la un alt aspect care mi-a confirmat că munca mea chiar este apreciată, și anume parteneriatele cu edituri și brand-uri. Nu m-am așteptat să fac pasul și spre zona de job part time în urma blogului, cel puțin nu așa de repede, dar aparent rezultatele, în cazul meu, nu au întârziat să apară și deși, nu sunt zeci de colaborări în discuție, cele pe care le am sunt cu oameni cu adevărat fantastici. 
  Am văzut cum urmăritorii și vizualizările creșteau câte puțin pe zi ce trece, iar eu am început să răsplătesc din când în când persoanele ce îmi sunt alături, ce mă susțin pe mine și îmi apreciază munca, dar credeți-mă că oricâte concursuri aș desfășura și oricâte premii aș oferii nu vor fi niciodată suficiente pentru a vă arătat tuturor cât de mult vă mulțumesc că sunteți aici acum și citiți aceste cuvinte, dar și pentru toate celelalte articole peste care ați aruncat măcar un ochi, așa în trecere rapidă.
  Vă mulțumesc pentru comentariile frumoase, pentru inimioarele de la fiecare poză de pe instagram și pentru zecile, poate chiar sutele de mesaje în care îmi spuneți că vă place blogul meu, recomandările mele, o anume fotografie din feed, dar cele mai frumoase mesaje sunt cele în care îmi spuneți că vă inspir. Cum să nu te bucuri și să nu izbucnești în lacrimi în același timp când cineva îți spune că ești o sursă de inspirație? Cum?!  

  Mulțumesc și partenerilor care au considerat că am calitățile necesare și capacitatea de a-i reprezenta și de a vorbi despre produsele lor. Le sunt profund îndatorată și celor care îmi răsplătesc și comunitatea de oameni, nu doar pe mine prin concursuri ocazionale și coduri de reducere. 

 Și nu în ultimul rând, mulțumesc comunității de bloggeri, youtuberi și bookstagrammeri care m-au primit cu brațele deschise și m-au inclus într-o minunată familie unde ne susținem reciproc, ne dăm sugestii unul altuia și ne împărtășim recomandările în materie de cărți și nu numai. Pe unii dintre ei i-am cunoscut și personal și îi pot considera fără doar și poate amici, pe alții doar prin social media, dar asta nu înseamnă că nu ne cunoaștem cât de cât. 

  Cât despre parte cu hate-ul... am mai spus, nu poți exista în mediul online dacă nu ai parte și de așa ceva, dar e ok. nu toată lumea te poate îndrăgi, nu toți îți apreciază activitatea, iar pe mine una nu mă deranjează. Din critici încerc să preiau ceva constructiv atât cât se poate, iar din injuriile adresate... ei bine, în mare parte le ignor sau le arăt că eu pot fi o domnișoară cu maniere care poate răspunde unei astfel de situații fără să folosească cuvinte obscene. 

 Pe final vreau să mai spun doar atât: La anu' pe vremea aceasta sper să vă găsesc tot aici 😂😂😂
 Pentru cărți la prețuri extrem de accesibile comandă de pe Elefant.ro, iar pentru o gamă și mai variată intră pe Cartepedia sau Libris.
 Pentru cărți în limba engleză și o ambalare spectaculoasă a acestora comandă de pe Okian.ro sau Books-Express.ro
 Pentru a precomanda noutățile editoriale intră pe site-ul celor de la Nemira, Humanitas, Trei și Litera.
 Dacă vrei produse de make-up accesibile la preț intră pe paginile celor de la 1001 cosmetice, Aoro.ro, Melkior.ro și PinkPanda.ro, iar pentru produse high end încearcă site-ul Marionnaud.
 Pentru haine faine și pantofi mișto vizitează site-urile dyFashion.ro, StarShiners, Tezyo.ro, Answear.ro, Aldo.com.ro, Kalapod.net, BenVenuti.ro și Originals.ro. Și pentru că ai nevoie și de accesorii fabuloase pentru ca ținuta să fie completă îți recomand să intri pe pagina celor de la Meli Melo.ro, Yvy.ro și UrbanBag.ro.

Comentarii

  1. Felicitari pentru toată munca depusă! Ești cu adevărat o sursa de inspirație atât prin pozele pe care le pui ( Îți ador feed-ul��) cât și prin articolele pe care le postezi!��
    Ești minunata în toate felurile posibile și cu siguranță la anul ne vedem tot aici! ��

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari!! Si la multi ani in continuare pe aceasta platforma, cat mai multe succese! ❤❤

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Instagram

Goodreads