Recenzie "Demoni" de Laura Nureldin / Books

  Pentru că știu că vă plac recenziile, am revenit cu o nouă postare pe acest domeniu. Ca doar na, ce nu fac eu pentru voi? Cereți și vi se va da. Asta exceptând banii și cardul de credit :)) Dar hai că deja deviez de la subiect și zic să ne întoarcem la oile noastre.
 Deci astăzi am să vă vorbesc despre o carte ce mi-a adus aminte de primele romane ce m-au introdus în lumea cititului. Magie, creaturi supranaturale și multe altele într-o poveste cu o acțiune constantă și o protagonistă ce o să vă încânte. Este vorba despre romanul "Demoni" de Laura Nureldin apărut la editura Herg Benet. 
 Cartea asta la prima vedere ar putea părea a fi una cu vrăji sau ritualuri demonice, dar nu este vă asigur eu, așadar nu trageți concluzii pripite după pentagrama de pe copertă. 
 Mulțumesc și să trecem la recenzie!
An aparitie: 2017
Colectie: Cartile Arven
Editie: Necartonata
Editura: HERG BENET
Nr. pagini: 262

  Vârsta de 16 ani pentru majoritatea adolescenților este relativ nesemnificativă, fără mari schimbări  în ceea privește "ritualul zilnic al existenței", dar pentru Lisa Whelan situația stă cu totul altfel. 
  Moștenirea ei de familie și totodată darul pentru împlinirea acestei vârste se rezumă la un simplu pandantiv, o stea gravată cu simboluri necunoscute de Lisa, dar ce îi păreau a fi drăguțe. Doar că în spatele acelui termen de "drăguț" se ascunde de fapt o putere incontestabilă transmisă din generație în generație. 
  Un întreg neam de vrăjitoare formează arborele genealogic al Lisei, iar ea este acum una dintre ele, și nu doar atât. Este Arma, cea mai puternică vrăjitoare a descendenței sale. 
  Cam multe schimbări pentru o tânără de 16 ani, dar micuța noastră are și un ajutor, un demon ce și-a dedicat eternitatea în a veghea asupra familiei ei, Yadiel.
"Era ca și cum păzitorii ei ar fi fost îngeri căzuți."

  Lisa în primă fază este o adolescentă ce nu a reușit să treacă peste pierderea părinților ei, dar merge înainte cu fiecare clipă abordând un umor tipic adolescentin, în care să fiu sinceră m-am regăsit destul de mult. 
  Oceanul i-a răpit familia, dar ea încă simte o legătură cu acesta. O liniște ce nu și-o poate explica, asta până în momentul în care aiversează 16 ani. Din acea clipă nu doar oceanul devine prietenul și aliatul ei, ci și celelalte 3 elemente ale naturii. 
  Foc, aer, pământ și apă aceasta e magia ei, simbolurile a 4 colțuri ale stelei, iar cel de-al cincilea ascunde forța supremă.
 "Și, oricât de nebunească ar putea fi toată povestea, începea să îi placă." 

  Protagoista este o tânără simpatică, întruchiparea perfectă a unei adolescente a zilelor noastre, excepție făcând faprul că domnișorica din carte practică magia elementelor. Totuși aș fi vrut ca autoarea să scoată puțin mai mult în evidență stările și sentimentele Lisei referitor la moartea părinților acesteia cât și la darul ce îl posedă acum. Într-adevăr acțiunea se învârte în jurul protagonistei, dar în mare parte ține de ceea ce face ea, nu și la ce simte concret fata.
 
  Yadiel este personajul masculin, demonul și protectorul Lisei și de asemenea alter ego-ul ei. 
El este unul dintre cei căzuți, dar și unul dintre cei care au ales binele. Doar pentru ca Lucifer a mers pe calea greșită și a vrut toată puterea, asta nu înseamnă că toți i-au urmat exemplul, nu?  
  Deși acest personaj m-a scos din sărite cam jumătate din carte pentru că e puțin cam arogant, în cealaltă jumătate mi-a fost chiar simpatic. Cum să vă explic eu, e ceva în genul lui Damon din Jurnalele Vampirilor, inițil îți vine să bagi mâna prin carte și să îl strangi de gât, dar apoi ajungi să suspini de fiecare dată când scoate două vorbe.
"Eu voi fi ca tine, iar tu vei fi ca mine. Eu voi căpăta formă. Tu vei căpăta nemurirea."
 
  Acțiunea cărții este extrem de constantă, fără pic de pauză, avem foarte mult dialog, iar accentul se pune pe întâmplări și cum am spus mai sus, aș fi apreciat mai mult dacă existau descrieri ceva mai bogate, pentru că uneori își au rostul și acestea și dacă s-ar fi pus accentul într-un mod egal atât pe sentimentele Lisei cât și pe faptele acesteia. Totuși autoarea a reușit cumva să construiască foarte frumos istoria familiei de vrăjitoare Whelan, cu un arbore genealogic bogat și concret explicat, lucru ce mi-a plăcut mult.

-Alte secvențe/citate-
"În vis, îl vedea pe bărbatul cu ochi aurii întins lângă ea; o ținea strâns în brațe, împrumutându-i focul din el, reîncărcându-i energia. Și, în acel moment, știu că nu avea să mai fie niciodată singură."

"-Ia, bea din asta. Mie să nu-mi mori așa! Adică, acum ești prințesa iadului, cine știe? Poate că, dacă mori, se declanșează naibii Apocalipsa."
  În principiu mi-a plăcut cartea "Demoni" de Laura Nureldin, nu într-atât cât să îi ofer 5 steluțe, dar a fost o lectură plăcută și ce mi-a amintit de trecut și de momentele când am început eu să citesc la modul serios. Dacă această carte ar fi avut încă 100 de pagini și ceva mai multă descriere primea cu siguranță nota maximă, dar așa nu pot să îi acord nici mai mult, dar nici mai puțin de 4 steluțe.
  Cartea este disponibilă pe următoarele site-urile Elefant.ro, HergBenet.ro și Cartepedia.ro.

Comentarii

  1. Ca de fiecare data, mă uimești cu scrisul recenziile. Scrii o recenzie intr-un mod așa atractiv, încât mă faci o citesc de mai multe ori :))
    Nu am în plan sa citesc cartea recent, dar poate în viitor voi pune mana și pe ea.
    O recenzie minunata ca de fiecare data !❤❤❤
    Insta: andreeaistoc
    Fb : Andreea Olimpia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai de asta durează cam 3 zile să fac o recenzie sau chiar mai mult. Vreau să fie scrisă perfect. Te pup^^

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Goodreads

Instagram