Review Better Then Sex Mascara - Too Faced / Beauty

  Rimelul este un produs de make-up care pentru unele persoane poate face o diferență colosală, cum este și în cazul meu. Dacă nu port rimel arăt extrem de obosită, dar când aplic un strat din acesta instant treaba se schimbă. Pare că nu m-aș fi trezit  acum 20 de minute, deși așa a fost, și pare că am vrut să mă machiez, dar nici nu mi-am dorit să mă complic prea tare...așadar aplicarea rimelului poate să spună multe lucruri.
 Ce vă recomand eu, dacă nu sunteți niște împătimite ale machiajului, dar totuși doriți să aplicați ceva așa puțin pentru a ascunde sau a scoate ceva în evidență la voi, ar fi să vă achiziționați un rimel bun, un corector ok, un bb cream, o pudră transparentă cel mai bine și o pensulă pentru aplicarea acesteia and that's all.
Despre produs
  Better then sex, un nume tare interesant pentru un produs de machiaj zic eu, dar aici vorbim despre o firmă cu un renume foarte mare în întreaga lume, iar calitatea și aspectul produselor ar trebui să fie pe măsura prestigiului, și în cazul acestui rimel așa și este.
  
 Deși este un produs cu un preț ceva mai piperat, și anume 124 de lei în varianta full size și în jur de 50 de lei în varianta de travel, calitatea se ridică la măsura costurilor, credeți-mă.

 Acum o să îmi spuneți că există rimeluri de o calitate bună și la prețuri mai accesibile, iar eu nu intenționez să vă contrazic, pentru că așa este. Maybelline rupe piața la capitolul mascara droug store, dar uneori se ivește un moment în viață când ți se pune pata pe un produs ceva mai scump și chiar îl vrei, cum a fost acest rimel pentru mine, iar în calitate de blogger sunt aici să vă împărtășesc părerile mele sincere despre orice fel de produs, fie el mai scump sau mai ieftin. Asta reprezintă blogging-ul, informarea publicului, prin intermediul propriilor experiențe.

  Eu dețin varianta travel a produsului deoarece la momentul când am fost eu in Sephora să îl achiziționez, varianta mare nu mai era în stoc, așa că m-am descurcat cu ce am putut.
  Pe lângă minunatul ambalaj care este rose gold, parcă facut pentru preferințele mele, avem și o periuță ce mi se potrivește ca o mănușă. Forma de clepsidră ajută la oferirea volumului ideal, iar perișorii sunt extrem de deși ceea ce ajută și la o bună separare a genelor. Culoarea este de un negru intens ce are o rezistență de până la 12 ore, mai apoi începeți să vă înegriți puțin pe sub ochi, dar eu zic că 12 ore sunt mai mult decât de bun simț. Iar alungirea...aici am rămas fără cuvinte. Am folosit acest mascara și pe alte persoane (deși nu este recomandat să faceți asta, dar eu chiar am vrut să văd ce efect are și în cazul altora) și da, efectul este același, cel de gene false
   Deși prețul este cam măricel, sincer consider că merită să investiți măcar odată și într-un mascara de genul, așa de curiozitate și de a vă răsfăța puțin, bineînțeles dacă dispuneți de un buget pe care l-ați putea oferi pe un astfel de produs. 
  Deși este posibil să existe o variantă mai accesibilă pentru doritori, de la un alt brand, al acestui mascara. Marca L'Oreal știu că a lansat recent rimelul Paradise Extatic, care are fi un dupe pentru Better Then Sex de la Too Faced atât din punctul de vedere al ambalajului cât și al conținutului în sine, dar vă țin la curent și cu acest aspect de îndată ce îl voi achiziționa. 
  
  Până atunci, acestea au fost impresiile mele despre rimelul BTS, doar lucruri de bine din câte ați observat, singurul minus ar putea fi prețul. Totuși dacă ar fi să îi dau o notă pe o scară de la 1 la 5, eu cu siguranță îi ofer 5 steluțe.
 

Comentarii

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Instagram

Goodreads