Recenzie "Hopeless: Fără speranță" de Colleen Hoover / Books

  Cred că toți avem o carte sau mai multe care ne fac să trecem prin toate stările posibile, de la fericire la tristețe, care te conduce de la zâmbete la lacrimi și mai apoi la râsete. 
   Personal acord 5 steluțe foarte multor cărți, dar nu toate intră în categoria celor de suflet. Astăzi totuși am să vă vorbesc despre una dintre acele cărți care m-a lăsat fără vlagă, ce m-a făcut să trăiesc fiecare pagină citită, o carte pentru care 5 steluțe e prea puțin.
  "Hopeless: Fără speranță" de Colleen Hoover, este un roman apărută la Editura Epica, tipic știu, dar cu ocazia aceasta vreau să vă informez și aici că am început o colaborare simpatică cu aceștia, totuși asta nu schimbă cu nimic părerile mele sincere despre cărțile pe care vi le prezint. 
  Acum hai să intrăm în pâine că deja am făcut o introducere destul de consistentă.

Produs publicat în 2017 de Epica
Data apariției: Iulie 2017
Tip copertă: Brosata
Număr pagini: 368

   Cartea ne-o prezintă pe Sky, o elevă care se află în ultimul an de liceu cu o reputație nu tocmai simpatică și de asemenea nici cu un trecut foarte bine conturat, totuși asta nu constituie o problemă decât din momentul în care îl întâlnește pe Dean Holder. Tu tip cu o reputație la fel de îndoielnică, dar care îi stârnește lui Sky un oarecare interes. Ceva inexplicabil legat de el îi declanșează amintiri slab conturate ale unui trecut tulburător și de mult dat uitării. Odată cu toate acestea, Sky trebuie să facă față iremediabil cu adevărul, cu trecutul și să își decidă prezentul și viitorul.
  "Probabil c-o să fiu doborâtă de vreo câteva ori înainte ca viața asta să-și încheie socotelile cu mine, dar pot să garantez că n-o să rămân niciodată la pământ."
   Sky este o fată căreia nu îi pasă de ce cred alții despre ea, îi tratează cu indiferență, ba chiar cu amuzament pe cei ce aruncă cuvinte urâte la adresa ei. Probabil acesta este lucrul pe care l-am admirat eu cel mai mult la personalitatea protagonistei. 
  O fică exemplară, o prietenă de încredere, o fată cu o personalitate puternică, mai exact, Sky constituie imaginea unui personaj bine construit de către autoare, care nu o să te plictisească, ci din contră, te va face să o adori.
  Apariția lui Dean destramă puțin echilibrul protagonistei în ceea ce priveste sentimentele, iubirea pentru ea fiind ceva total nou. 
  Frânturi din trecut încep să reapară în mintea lui Sky, iar o viață de mult dată uitării reiese la suprafață. Secretele și amintirile nu mai pot fi blocate, adevărul despre oamenii din jur și despre ea înseși o sperie, iar singurul liant către prezent mai rămâne Dean, totuși el reprezintă și sfoara ce a tras-o înapoi înspre trecut.
  "În cei șaptesprezece ani pe care-i am, viața mea n-a fost altceva decât un zid din cărămidă, despărțindu-mi primii câțiva ani de restul."

  Dean Holder este un tip cu o reputație cam șubredă ce trăiește cu amintirea unui trecut fără speranță. Are impresia că a dezamăgit două din persoanele cele mai dragi lui, iar această vină a devenit o parte din el de ani de zile. Totuși, când o vede pe Sky mintea îi revarsă toate amintirile unor ani frumoși ce a crezut că așa vor rămâne mereu, doar niște amintiri. 
  Acum Sky reprezintă noua lui speranță.
" [...] Eu te ating pentru că te iubesc, și nicidecum din oricare alt motiv."
   Nici nu știu cum să îmi pun gândurile în ordine ca să vă explic cât de mult mi-a plăcut această carte. E primul roman a lui Colleen Hoover pe care l-am citit eu și s-a ridicat cu mult peste așteptările pe care le aveam de la această autoare. 
   Cartea nu este un romance tipic, ci o poveste din perspectiva trecutului și a prezentului. Ni se prezintă frânturi din amintirile protagoniste, la început total neînsemnate, dar mai apoi, pe parcursul romanului unele ajung să te lase fără cuvinte. 
   Acțiunea este extrem de complexă, nu ți se permite să te plictisești nici măcar o pagină, iar povestea te face să treci de la început până la sfârșit prin toate stările. Vei zâmbi, vei râde, te vei enrva, îți vei pune întrebări și vei ajunge chiar până la lacrimi. 
   Carte nu prezintă doar aspecte frumoase ale unei simple povești de iubire, chiar nu.  
  Avem imaginea unei adolescente blocate în prezent și a unui tânăr ce încă are inima în trecut, a unei fetițe ce și-a pierdut zâmbetul acum mulți ani și un băiețel ce a rămas fără speranță în viață.

-Alte citate/secvențe-
"Mă bucur că seara asta nu e una dintre alea în care mânerul se răsucește.
E multă liniște.
Multă liniște.
Și, deodată, nu mai e, fiindcă mânerul se răsucește."

"În lunga-mi viață multe am pierdut,
Da, am văzut durere, războaie-am cunoscut.
Dar nu renunț, nu stau nici la distanță,
Căci am de-a pururi a mea rază de speranță."

  De la mine "Hopeless: Fără speranță" de Colleen Hoover apărută la editura Epica a primit 5 steluțe! Dacă se putea i-aș fi dăruit și 100^^ și cu siguranță voi mai citi și alte cărți de la aceasta autoare ce sper să mă surprindă la fel de plăcut precum aceasta.
 


Comentarii

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Instagram

Goodreads