Recenzie "Love & Gelato" de Jenna Evans Welch / Books

   Da știu că nu am mai postat de ceva vreme, nu chiar de mult, dar totuși sunt 2 săptămâni.
Nu săriți cu gura pe mine pentru că am avut un motiv întemeiat...bine, de fapt nu am avut, pur și simplu au fost niște temperaturi atât de ridicate în ultima perioadă încăt am crezut că o să fugă și sufletul din mine pentru că muream de cald oameni buni. Concluzia ar fi cam asta : căludră prea mare = lene de a scrie articole pe blog sau de a face cam orice. Partea bună este că nu am intrat într-un reading slump, ba chiar am fost destul de productivă în materie de lectură așa că am la ce face recenzii YEY!!
   
  Astăzi am să vă vorbesc despre o lectură ceva mai veche la care am promis pe pagina de Facebook că vă voi împărtăși părerea mea. 
  O lectură de vară, revigorantă, numai bună de luat la Mare sau la piscină și extrem de dulce la propriu și la figurat. După cum este evident și din titlul articolului, cartea în cauză este "Love & Gelato Vacanță la Florența" de Jenna Evens Welch ce a apărut la nimeni alta decât editura Epica. 
V-am mai spus că editura asta e favorita mea deoarece când nimeresc ,ocazional, câte o carte cam meh și ajung într-un reading slump orice carte de la Epica reușește să mă pună din nou pe picioare^^
 Deci mulțumesc editura Epica pentru niște cărți minunate (și nu, nu este vorba despre o colaborare cu ei acum, ci doar ador cărțile lor). Bun, gata, hai să trecem la recenzia propriu zisă.


Produs publicat în 2016 de Epica
Tip copertă: Brosata
Număr pagini: 352

  Protagonista noastră, Lina, ajunge să își petreacă vacanța de vară în Florența, dar asta nu pentru că a visat ea vreodată să ajungă în Italia, ci pentru că asta a fost ultima dorință a mamei sale înainte să fie răpusă de cancer, de a pleca în acea țară, de a-și cunoaște tatăl și de a se bucura de magia, farmecul și istoria Italiei.
  Pare puțin a fi o poveste tristă, asta din primele 15 pagini maxim, dar după vă garantez eu că începe să se îndulcească ca și coperta aia, care apropo, doar mie îmi face poftă de înghețată?
  Deși în primă fază Lina detestă locul unde a ajuns și este absolut sigură că nu se v-a muta cu acel bărbat care se presupune ai fi tată, până spre final ea descoperă o adevărată poveste, atât a unei iubiri trecute plină de istorie cât și a uneia actuale ce merge pe aceleași urme. 
  Jurnalul trimis de mama sa este cheia spre o lume și un adevăr pe care Lina trebuie să le descopere în vacanța ei, ajutată fiind de un localnic foarte simpatic pe nume Ren.
   "-Știi, oamenii vin în Italia dintr-o mulțime de motive, dar atunci când rămân, o fac pentru două lucruri, mereu aceleași.
-Care?
-Love & Gelato."

  Lina este o fată ce a pierdut singurul părinte pe care îl cunoștea și pe care l-a avut alături toată viața, iar acum este pusă în situația de a merge într-o țară străină și de a-și cunoaște tatăl, toate astea în mai puțin de un an. Totuși ea este extrem de simpatică și cu un simț al umorului interior foarte bine pronunțat pe tot parcursul romanului. Lucru ce mi-a plăcut extrem de mult.
"-Înceteză. Știi bine că sunt. Aseară am dat peste unul care ne mânca cerealele. Își turnase o cutie întreagă într-un vas de mixer și le mânca cu polonicul de supă."
  Ea este gata să descopere secretele mamei ei și să trăiescă prin acel jurnal toate aventurile ce i le pune la picioare frumoasa Italie.

   Ren este localnicul simpatic, prietenul Linei, cel care este mereu acolo pentru ea, care o duce să viziteze fiecare părticică a orașului Florența. 
  Cu un simț al umorului la fel de bine evidențiat și cu o sensibilitate uneori stângace, Ren reușește totuși să o facă pe Lina să îl vadă ca fiind mai mult decât un prieten pentru ea.

   Personal am văzut cartea ca pe o evadare dintr-o perioadă de stres din viața mea, a fost exact ce am căutat: o carte ușurică care să îmi dea o stare de bine, personaje simpatice și normal, un final fericit. 
   Cartea este ideală pentru vară, pentru a te simți bine fără să îți încarci mintea cu o acțiune controversată și de asemenea dacă mergeți prin Italia chiar vă recomand să o aveți la voi. 
 Nu avem doar o poveste fictivă ci și legende și monumente care chiar fac parte din frumusețea Italiei. Cartea aceasta poate fi ca un ghid turistic ceva mai neconvențional, dar totuți mult mai vesel. Așa că trăiți alături de Lina o vacanță de neuitat plină de gelato și poate, de ce nu, de iubire.
   Totuși, chiar dacă am în mare parte doar cuvinte de laudă pentru această carte, ceva nu a fost chiar pe placul meu și nu am putut să îi acord numărul maxim de steluțe pe Goodreads. 
   Fragmentele ce fac parte din jurnalul mamei Linei nu sunt prea bine scrise, deși cartea este una ușoară tot văd acele părți ca și cum nu s-ar modela la fel de bine pe restul romanului. Poate asta e doar în viziunea mea, în orice caz, "Love & Gelato" rămâne o carte foarte bună căreia ar trebui să îi dați o șansă pentru că nu o să vă pară rău.
  -Alte citate/secvențe-
 "-La Roma.
Mă privea de parcă i-aș fi spus că sunt pe jumătate struț.
-Când ai fost tu la Roma?
-Ieri.
-Ieri?"
"Oare mâncarea italienească avea cumva un praf de zâne care o făcea mult mai bună decât pe cea americană?"

  De la mine "Love & Gelato" de Jenna Evens Welch apărută la editura Epica a primit 4 steluțe!

Comentarii

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Goodreads

Instagram