Recenzie "Trei coroane întunecate" de Kendare Blake / Books

 
 Leda&LedaEdge au un loc special în inima mea deoarece pasiunea mea pentru lectură a început odata cu una din seriile lor foarte populare de acum câțiva ani. (Jurnalele Vampirilor&Jurnalele lui Stefan)
 O editură a căror publicații prin complexitatea lor m-a facut să arunc cu banii pe zeci de cărți, iar majoritatea nu mi-au dezamăgit așteptările.

În acest articol am să vă vorbesc despre una din aparițiile anului 2017 la LedaEdge, un titlu ce mi-a captat atenția atat de tare încă din momentul în care am văzut că va fi tradusă și la noi.
 "Trei coroane întunecate" de Kendare Blake, autoarea cărții "Ana în veșmânt de sânge", care de altfel încă nu am citit-o, astfel că nu aveam nici o idee formată despre stilul autoarei. Acum că l-am descoperit aș putea asemăna stilul lui Kendare Blake cu cel a lui Laini Taylor sau Cassandra Clare, dar din puține privințe. Totuși cred că ar fi cazul să trec la subiectul romanului.

Produs publicat în 2017 de Corint-LedaEdge
Tip copertă: Brosată
Număr pagini: 368

 Cartea ne prezintă generația de triplete a insulei Fennbrin. Trei surori cu drepturi egale la coroană și cu puteri magice deosebite, care la vârsta de șaisprezece ani sunt obligate să se lupte până la moarte, doar  una fiind cea care va moșteni tronul.
  Katherine, cea mai mică și firavă dintre regine, este o toxică. Ea poate înghiți orice otravă fără să simtă aproape nimic.
  Deși statutul de Regină, chiar dacă nu cu drepturi complete ar trebui să confere o oarecare poziție , demnitate și putere de control în fața celorlalți, mi se pare că în cazul lui Katherine aceste aspecte lipsesc cu desăvârșire. Parcă încă o copliă, ea se lasă controlată de dorințele îndrumătoarei sale din clanul toxicilor.
  Arsinoe, se spune că domină natura, dar lipsa puterilor ei arată exact contrariul. Totuși ea a fost cea care m-a impresionat încă de la început. O prietenă devotată, o fată ce nu se lasă manipulată și deși pare că nu posedă nici o putere, iar soarta ei ar fi pecetuită, la final s-ar putea să te uimească.
  Mirabella, aparent cea mai puternică  dintre surori, este o elementală. Ea dansează cu focul și stărnește furtuni doar pocnind din degete. Deși dă dovadă de milă și compasiune și oricăt ar încerca să decidă pentru sine, ea rămâne sub controlul templului.
  Subiectul cărții mi-a plăcut, personajele sunt interesante, iar autoare se joacă cu tine până când nu mai știi ce să crezi, nu mai reușești să îți dai seama care regină va învinge în final. Totuși am pornit cu ideea că voi avea parte de mult mai multă acțiune și nu a fost așa decât în ultimele 100 de pagini. Din câte am înțeles acesta ar fi primul volum dintr-o serie, ceea ce înseamnă că acțiunea pe care o voiam mă așteaptă în volumul următor.
  Pentru subiectul abordat, pentru personaje, pentru stilul autoarei, dar și pentru acțiunea ce nu s-a ridicat la măsura așteptărilor mele, chiar dacă este un prim volum al unei serii, cartea "Trei coroane întunecate" de Kendare Blake apărută la editura LedaEdge a primit 4 steluțe!





Comentarii

  1. Recenzia dumneavoastră m a făcut sa îmi doresc aceasta cartea :)) .Am crezut ca este încă o poveste plina de clișee când am auzit prima oară de ea însă modul în care ați descris cartea mi a schimbat părerea despre ea.Abia aștept sa o citesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. oh, am rămas fără cuvinte. vă multumesc pentru ce ați spus și sper să vă captiveze subiectul ca și pe mine, dar cum am spus, acțiunea nu este foarte wow cel puțin nu în acest prim volum.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Goodreads

Instagram