Luna Iulie în Bullet Journal / Planning

  După cum am promis, astăzi m-am întors cu un nou articol despre Bullet Journal, iar de data aceasta am să vă prezint cum mi-am organizat eu luna Iulie. 
  Pentru mine această lună a fost extrem de stresantă și încărcată, fapt pentru care nu am depus atata efort în aspect, ba chiar am facut și numeroase greșeli, dar m-a ajutat ca întotdeauna în organizarea activităților și asta e ceea ce contează.
 Acum că am lămurit și asta să trecem la introducerea clasică și apoi la fiecare pagină în parte.
* Bullet Journal este un sistem de organizare creat de Ryder Carroll, un designer de produs din New York. Cel mai mare avantaj al acestui sistem este că nu necesită nimic deosebit decât o agendă sau un caiet oarecare și un pix sau un creion. Nu trebuie să vă cumpărați nimic deosebit pentru a vă realiza propriul Bullet Journal.
  Bineînțeles că acesta poate fi decorat după bunul plac și după abilitățile la desen și lucru manual ale fiecăruia. Dar în esență nu necesită nimic special.*

  V-am reamintit sau v-am informat (asta dacă sunteți vizitatori noi ai blogului meu) ce este un bullet journal, dacă vreți să aflați mai multe detalii despre modul cum puteți să vă realizați și voi unul, vă rog să citiți postarea mea anterioară "Ce este un Bullet Journal?" http://lifeonthecover.blogspot.ro/2017/04/ce-este-un-bullet-journal.html

   Pagina de Intro am vrut să o fac cea mai drăguță luna aceasta, dar a fost un mare fail și cu ea. 
Am ales să încadrez atât pagina cât și titlul cu un washi tape galben care are și niște pete de culoare, seamănă cu un fel de imprimeu de leopard. Am făcut și acel mic calendar unde mi-am încercuit datele cele mai importante, iar până aici toate bune și frumoase, dar mai apoi m-am gandit eu să fac un model cu frunze și alte alea ca să arate mai bine, doar că mi-e mi se pare că arăta mai nașpa. Asta este, nu am mai putut șterge. Vouă vă recomand să nu puneți în practică un astfel de model dacă nu sunteți pricepuți la desen sau măcar să vă folosiți în primă fază de un creion.
    Clasicul Monthly Log a rămas tot sub aceeași formă și se poate oberva că am avut totuși o lună relativ încărcată. Aici am folosit pe marginile paginilor același washi tape cu imprimeu de leopard, iar ca să delimitez frumos calendarul am ales un washi tape roz intens cu steluțe colorate. Am facut și câte o "mâzgălitură" cu o nuanță de verde prin pătrățelele din calendar ca să pară ceva mai vibrant ca să zic așa. 
  Normal că și aici am facut o greșeală, pentru mine luna Iulie urma să aibă 34 de zile :)) deoarece am desenat cu 3 pătrățele mai mult pe care mai apoi a trebuit să le tai cu un X ca să nu mă deruteze.
   Partea mea preferată, Habit traker-ul e ceva mai verzișor luna aceasta. :))
Pe marginile paginilor același washi tape cu imprimeu de leopard, iar delimitarea tabelului de cealaltă secțiune pe care am să v-o prezint imediat am facut-o cu un washi tape roz cu alb ce mi se pare că seamănă cu glazura unui tort.
  Habit traker-ul mă ajută în continuare să îmi monitorizez activitățile precum cititul,postările pe blog sau instagram, zilele în care beau cafea, etc.
   Luna trecută am integrat în BuJo două noi secțiuni, și anume cea de Shopping, respectiv cea de Economii pe care am ales să le continui și în luna Iulie doar că mai puțin decorate. Totuși ele s-au dovedit a fi destul de utile în monitorizarea banilor mei. :))
  Un alt lucru ce a trebuit să îl integrez luna aceasta în agendă a fost un Weekly log, deoarece YouTube-ul și Blog-ul îmi ocupă din ce în ce mai mult timp și aveam nevoie să îmi notez prioritățile săptămânale pentru a face față și de asemenea pentru a avea ce materiale să vă prezint vouă atât scrise cât și vizuale. 
  După cum observați l-am realizat în cea mai simplistă formă posibilă, o listă cu activități unde am bifat cu albastru ceea ce am reușit să fac și cu roșu ceea ce trebuie trecut pentru săptămâna următoare spre a fi realizate atunci.  

 Washi tape-urile folosite au fost un leu bucata, cumparate dintr-un magazin de papetărie.

 Grip finepen de la FaberCastell care au costat 2,5 lei bucata și ar trebui să le gasiți în magazinele cu obiecte de papetarie sau în librării.

Comentarii

  1. Ce tare arată agenda ta!! <3 Ți-a ieșit fain organizarea. Ai prins preț așa bun la washitape!! :))) Trebuie și eu să îmi comand de pe net niște washi, căci în magazine nu găsesc sau este exagerat de scump!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Online da sunt mult mai ieftine, dar sunt și unele magazine unde le găsești chiar ieftine dar trebuie să cotrobăi prin toate.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

2019 Reading Challenge

2019 Reading Challenge
Daniela has read 0 books toward her goal of 30 books.
hide

Instagram

Goodreads